Daca vrei sa mergi in Barfly, NEAPARAT ia cu tine pe cineva care stie unde este localul, altfel risti sa te ratacesti pe stradutele respective, ca tipul pe care l-am “racolat” pe drum.
Intrarea (gratuita) se face prin curtea unei vile noi construite, printr-un hol FOARTE stramt, clubul aflandu-se la subsolul vilei.
Primul lucru care te loveste de cum intri in club este caldura absolut insuportabila si fumul de tigara inecacios. Din cate se pare baietii sunt hotarati cu tot dinadinsul sa NU mai deschida niciun geam in local, asta pentru a izola cat mai bine muzica, ca sa nu mai fie goniti si de aici ca din ultima locatie. De aerul conditionat nu mai zic absolut nimic pentru ca am impresia ca este inexistent, la 10-15 minute eram nevoit sa fac cate o tura pana la
Desi localul este destul de spatios, mesele existente mai mult incurca decat ajuta, ar trebui scoase dupa parerea mea, sau macar injumatatit numarul lor.
Absolut tot localul este zugravit intr-un portocaliu tipator (acelasi portocaliu ca si in vechea locatie) si arata destul de bine (mai bine ii spuneau Flying Orange decat Barfly).
La ora 23.00 localul era absolut FULL, un drum pana la bar fiind o adevarata aventura, plin de capcane la tot pasul: calcari pe picioare, coate in stomac, tigari miscandu-se amenintator spre fata sau haine si bere zburand in toate directiile.
Toalete … (o boy!) pe langa faptul ca sunt mici sunt si nu prea curate, uneori mai ai surpriza sa gasesti si cate o domnisoara in cea a baietilor, respectiv cate un tip in cea a fetelor asta daca nu te plictisesti sa stai la coada asteptandu-ti randul.
“Doua Ursus te rog.”
“Esti pentru prima oara in Barfly, nu?” intreaba tipa pufnind sarcastic de dupa tejghea.
“Da” – raspunde tipul putin contrariat
“Pai avem Becks, Becks si … Becks. Deci ce sa-ti dau?” – afisand acelasi ranjet sarcastic
“Doua Becks.” – vizibil ofticat ca este luat peste picior.
Lamuriti?
Muzica a fost ok, dansabila, placuta, classics, rock, punk (Expirat Style) dar din pacate sonorizarea foarte slaba in anumite momente.
Exact, nu tu “paza” nu tu biletel de ordine, nimic. Cum este posibil? “Iegsista o iecsplictie. Zai!” … pentru ca eu unul nu am gasit niciuna. Trebuie sa ai un curaj nebun sau sa vii cu niste haine de care te poti lipsi ca se le poti lasa in garderoba aceea. Si sa nu-mi spuneti ca se face asa din cauza ca nu se fura, sa fim seriosi, suntem totusi in Romania. Chiar in seara in care am fost iesise un scandal intre un tip caruia ii disparuse geaca si un badygard prea putin interesat de problema lui.
Nota personala: 2/5 (la prima vizita)
10 comentarii:
BARFLY ESTE O STARE DE SPIRIT
Tu nu ai reusit sa prinzi atmosfera de acolo pentru ca te-ai pierdut in amanunte. Cu alte cuvinte nu ai vazut padurea din cauza copacilor.
Barfly este un loc pentru experimentatii vietii de noapte ai Bucurestiului. Observa media de varsta si starea de spirit de acolo. Este pentru oameni care au stabilit dupa multe experimente ca berea Beks este alegerea optima si ca a comunica verbal sau nonverbal cu oameni care sunt pe aceiasi lungime de unda cu tine este mai important decat faianta de pe peretii bailor sau calitatea aerului respirat, respectiv procentul de nicotina ventilat de tehnologia moderna.
Barfly este un loc unde te intalnesti cu fete cunoscute si asta iti creaza sentimentul placut ca locul tau e acolo……..sau NU.
Nu trebuie sa fi asa critic pentru ca daca barul este full inseamna ca toti oameni aia vad ceva ce tu nu reusesti nu ca sunt cu totii tampiti si au gusturi indoielnice.
Despre cum sa ajungi acolo ……………nu ai nevoie de vad sau local la strada pentru ca in cazul localurilor gen Barfly functioneaza publicitatea din gura in gura. E suficient sa il deschizi si clientii te gasesc.
Oamenii de acolo au ocupatii cat se poate de variate dar au ceva in comun. Daca vrei Barfly este in Bucuresti ceea ce Vama Veche este pe litoral. Oamenii care vin acolo sunt aceiasi.
Problema cu garderoba e simpla. Oameni acolo nu fura. Bineinteles ca exista insa riscul ca cineva sa se imbete foarte tare si sa ia haina altcuiva dar accidentele exista peste tot. Oamenii acolo nu isi fac prea mari probleme deoarece nu sunt genul de oameni care isi iau hainele bune de week-end ca sa mearga sa se plimbe la Mall.
La bar mi se pare chiar un sentiment placut sa te stie barmanita. Inseamna ca ai facut ceva sa fi remarcat…………Trebuie sa recunosc ca e frustrant totusi sa fi descoperit ca intrus.
Fiind prima oara and am mers in Barfly ma astept sa faca o impresie placuta, altfel cu greu mai calc si a doua oara in el. Atmosfera? Atmosfera este totul. De ce mergi intr-un club? Nu ca sa te simti bine? Nu pentru atmosfera?
Media de varsta? Ai dreptate! Cu MUUUULT peste varsta mea, nici chiar pensionari dar nici tinerei.
Iar aglomeratia devine FULL in momentul care nu am absolut niciun locusor unde sa-mi pot pune paharul/sticla cu bautura si sunt nevoit sa ma plimb/dansez cu ea in mana.
"Berea Becks este alegerea optima!" si cum de s-a ajuns la concluzia asta? Nu vad logica in a servi un singur fel de bere intr-un local. Ma simt obligat sa beau ceea ce vrea patronul nu ce vreau eu.
Imi pare foarte rau, dar pentru mine, a putea respira intr-un club de noapte inseamna totul. Nu sa ma duc acolo si dupa o jumatate de ora sa incep sa lacrimez din cauza fumului si sa fac drumuri afara sa pot respira.
"Barfly este in Bucuresti ceea ce Vama Veche este pe litoral." - probabil pentru ca iti place tie in mod deosebit?
Iar problema garderomei mie imi spune un singur lucru: nepasarea fata de clienti respectiv hainele lor. Pntru mine conteaza foarte mult sa imi stiu, "cat de cat", hainele in siguranta cand merg intr-un club.
Nu am comentat gusturile nimanui in materie de cluburi/distractie si nici nu am spus ca sunt tampiti. Pentru ca in final: "Gusturile NU se discuta".
Mie nu mi-a placut si din aceasta cauza o sa treaca mult timp pana cand voi calca din nou in Barfly.
mie unul mi'a placut barfly cand era pe la Izvoru' Rece. chiar de curand vorbeam cu niste amici la o bere in The Blu'zz [care e la o aruncatura de bat de unde era vechiul Barfly] despre cat de rau ne pare ca s'a inchis. Chiar nu stiam despre asta nou si presimt ca o sa imi fie greu sa il gasesc...
Te cam ratacesti pe stradutele alea, este adevarat, dar in final tot dai de el, te iei dupa fumul care pluteste deasupra casei :)
Daca vrei, cand te hotarasti sa mergi, ma poti anunta si te duc eu.
"barfly e o stare de spirit' a comentat bine, in acest club vin oameni care simt ca apartin locului, si sper ca oamenii ca tine sa nu mai calce a doua oara pe acolo, ca sa nu te simti stingherit/a, si nici noi. Oamenii de acolo nu-i gasesti ever in bamboo sau fratelli. Asa cum cei din bamboo nu au ce cauta in Barfly. pt asta exista barfly, ca oamenii care apreciaza muzica veche si viatza boema sa vina ca acasa acolo, sa se poata reuni noaptea si pleca a doua zi acasa, la ora 11 daca vor. nu ai cunoscut vechiul barfly, unde se dansa pe bancutze si mese ca nu aveai loc, dar unde era mereu plin si la 5-6 dimineazta, si uneori ultimii plecau la 11-12 a doua zi. e un stil de viatza. e frecventat de multi actori tineri, ziaristi, din media/publicitate, si nu e pt pustani. E un fel de Club A al categoriei 25-40 de ani. Poate ca la 30-35 de ani o sa vezi cu alti ochi clubul asta. All the best!
aseara de Sf Mihail si Gavril 8,11,2008 am intrat prima oara in BarFly ..si M-AM INDRAGOSTIT PE LOC ...e perfect ..am disperat ep toata lumea ca nu imi vine sa cred cat de bine e acolo ..am jurat ca ma mut acolo ...m-am simtit perfect ... si acolo o sa imi aduc toti prietenii si cunoscutii..pt ca sa simta viatza ....m-am imprietenit di priam seara cu 2 din clienti ..e super tare ..muzica buna ..lume buna ..ATMOSFERA PERFECTA ....BAR FLY = RAI BAR ..CE SA MAI NO COMENT .. am sa fac o reclama nemai pomenit aacestui loc ...o sa fiu un Promotor inrait al ideii de Fly bar ...doar pt ca imi place ;-)
mdea...aceleasi locuri penibile in care te inghesui aiurea si in care iti ia o vesnicie sa iei o bere amarata, care colac peste pupaza mai e si becks :)) cand o sa incepeti sa aveti niste pretentii in viata in general, tara asta si mai ales orasul asta o sa se schimbe subit
Eu merg de ceva vreme acolo, si trecand peste toate minusurile( cald, fum, aglomeratie), ma simteam excelent. In general oamenii sunt foarte primitori. Pana de curand cand un barman dubios a considerat ca daca sunt cu prietenul meu in baie( caruia ii era rau)clar, dar foarte clar faceam sex. Si creierul sau i-a dictat sa-l bata bine (cu pumnii si picioarele), sa nu mai execute asa magarie niciodata. Era normal sa ne faca el educatie, fiind mult mai bine pregatit decat noi. Ii multumesc mult. Credeam ca traiesc intre oameni, dar se pare ca sunt inconjurata si de animale.
Mergeam in Barfly inca de cand era langa Izvorul Rece. Si acum, cand ne gandim la o noapte in care sa lasam totul deoparte, sa dansam si sa savuram o muzica excelenta, se stie locul vizat.
De Beck's nu ma plang, nici de inghesuiala, nici de faptul ca nu ocup o masa. Stau destul de mult pe scaun la serviciu :). Fumul intr-adevar este deranjant de la un anumit moment dat, insa asta este un aspect intalnit in mai toate cluburile...
Oamenii care simt ca apartin locului, revin iar si iar...
Cine nu il gaseste pe sufletului lui, alege altceva. Si asta e un lucru bun. Asa se separa oamenii.
Toate cele bune! Ne vedem pe acolo!
Intervenim tarziu in discutie, de abia acum am ajuns cu adevarat online. Am lucrat mult la bar, daca dati o tura veti vedea schimbari importante in bine: de la aerisire si sonorizare la atitudinea personalului. Regretam incidentele, daca au fost, si chiar le consideram alarme pentru lucruri care trebuie schimbate. Parerile voastre, inlcusiv cele negative, ne ajuta sa evoluam pastrand spiritul de pe vremuri.
Pentru o orientare mai buna si o comunicare directa am dat drumul la un blog (http://barflybuc.wordpress.com) si la o pagina de Facebook.
Va asteptam online si mai ales off la un Beck's.
Echipa Barfly
PS: Avem wireless si ne declaram "a blogger-frienly bar".
Trimiteți un comentariu